garrĭo — Lewis & Short
garrĭo, īvi or ĭi, ītum, 4, v. a.Sanscr. gir, speech; Gr. gh=rus, voice; Germ. girren, to coo; Engl. call; v. Georg Curtius Gr. Etym. p. 177,
cum coram sumus et garrimus quicquid in buccam,Cic. Att. 12, 1, 2:
cupiebam etiam nunc plura garrire,id. ib. 6, 2, 10:
nugas,Plaut. Aul. 5, 21; id. Curc. 5, 2, 6:
quidlibet,Hor. S. 1, 9, 13:
aniles fabellas,id. ib. 2, 6, 77:
libellos,id. ib. 1, 10, 41:
aliquid in aurem,Mart. 5, 61, 3:
garriet quoi neque pes umquam neque caput conpareat,will chatter nonsense, Plaut. Capt. 3, 4, 81.—Absol.:
garris,Ter. Eun. 2, 3, 86; id. Heaut. 3, 2, 25; 4, 6, 19; id. Phorm. 1, 4, 33:
garri modo,id. ib. 3, 2, 11:
saeculis multis ante gymnasia inventa sunt, quam in his philosophi garrire coeperunt,Cic. de Or. 2, 5, 21; cf.:
tanta est impunitas garriendi,id. N. D. 1, 38, 108.—
meliusque ranae garriunt Ravennates,Mart. 3, 93, 8. Of the nightingale:
lusciniae canticum adolescentiae garriunt,App. Flor. p. 258 (3, 17 fin.).